joi, 23 iunie 2011

Basescu despre Regele Mihai sclav la rusi

Presedintele tarii, Traian Basescu, a declarat ieri la un post de televiziune despre Regele Mihai ca acesta a fost "sclav la rusi" si "laş că a abdicat". A mai spus că decizia regelui de a abdica a fost "un act de trădare".

"Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României.........Vedeţi, noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaust împotriva evreilor şi a ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci. Ăsta (mareşalul Antonescu, n.red.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dăm averi, iar pe alţii îi considerăm criminali de război - şeful de stat şi prim-ministru. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm, de toate păcatele?" a declarat Traian Basescu, presedintele României.

Frantura de istorie despre Regele Mihai:
Regele Mihai al Romaniei
Mihai s-a născut pe 25 octombrie 1921 la Sinaia, fiu al Regelui Carol al II-lea şi al prinţesei Elena şi nepot al Regelui Ferdinand I. Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. Urmaşii sai sunt: Margareta, Elena, Irina, Sofia si Maria. Mihai a devenit pentru prima dată rege al României după moartea bunicului său Ferdinand, în urma renunţării la tron a lui Carol al II-lea din decembrie 1925. A fost detronat de tatal sau in 1930, dar a preluat iar tronul in 6 septembrie 1940 (la 18 ani). Pe 10 mai 1941, regele Mihai a fost numit de catre prim-ministrul din acea vreme - Ion Antonescu, mareşal al României. După colaborarea României cu Germania în al Doilea Război Mondial şi după ce forţele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a organizat la 23 august 1944 arestarea lui Antonescu. S-a opus guvernelor prosovietice din anii 1945-1946. A fost constrâns să abdice la 30 decembrie 1947 şi s-a stabilit la Versoix (Elveţia).
Istorie mai pe larg despre Regele Mihai al Romaniei .


Castelul Peles Sinaia
Castelul Peles Sinaia Romania
Castelul Peleş se afla in Sinaia, România, construit între 1873 şi 1914, la dorinţa regelui Carol I al României (1866 - 1914). Castelul a fost reşedinţa de vară a regilor României. Pe lângă castel au fost construite Pelişorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică şi Vila Şipot. Castelul va rămâne reşedinţă a familiei regale până în 1948, când este confiscat de regimul comunist. În 2006, cand dl. Călin Popescu Tăriceanu era premier, guvernul român a anunţat retrocedarea castelului fostului rege Mihai I de România. Retrocedarea a fost propusa de Ministrul Culturii.

Guvernul Boc vrea acum castelul. DNA (Direcţia Naţională Anticorupţie) verifică modul în care s-a realizat restituirea domeniului Peleş către Casa Regală. Procurorii anticorupţie au început verificările după ce corpul de control al primului ministru a pus sub semnul întrebării memorandumul de înţelegere între Guvernul României şi Regele Mihai, reclamând că punerea în posesie nu respectă prevederile legale. [...] Reprezentanţii Guvernului Boc susţin că împroprietărirea Regelui Mihai, inclusiv cu drumurile şi căile de acces, generează probleme in administrarea altor cladiri.

Guvernul de azi in frunte cu Basescu lanseaza atacuri clare la adresa Casei Regale din Romania si asupra Regelui Mihai.
Basescu a avea mintea tulbure de la wisky-ul de la Ciresica unde obisnuieste sa traga, dupa cum el singura afirma ca obisnuieste sa bea: " Marirea pensiilor ?Am spus eu asa ceva? Poate eram beat" . Poate asa e condusa tara asta, intr-o continua betie, la cum sunt lucrurile in aceasta tara.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu